PALMED a organizat cea de-a V-a editie a Conferintei Naţionale de Management Medical Modern in Clinici si Spitale Private, in perioada 19 - 21 iunie 2015, la Hotelul Iaki, din Mamaia - Palmed Patronat

Tel: +40 31 4252 948

Strada Rucar 36A, Sector 1, Bucuresti, cod postal 012257, Romania

Conferinţa Naţională de Management Medical Modern în Clinici și Spitale Privatea oferit soluții pertinente la problemele sistemului sanitar românesc.

Impunerea unui sistem sanitar competitiv, ghidat de norme legislative coerente și cu servicii de calitate, axat doar pe îngrijirea în condiții cât mai bune a pacienților care, de multe ori, în prezent, își caută, din nefericire, sănătatea în alte țări. Sunt doar câteva dintre ideile enunțate în cadrul dezbaterilor Evenimentul organizat de Oameni şi Companii, în parteneriat cu Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) și cu susținerea Alianței pentru Sănătate din România (APSR), a reunit peste 100 de reprezentanți ai clinicilor și spitalelor private, care, alături de oficialii din sistemul sanitar prezenți, au creionat realist harta pieței serviciilor medicale din România, ținând cont de organizarea și finanțarea acesteia. Discuțiile interactive, moderate de Cristian Hotoboc, președintele PALMED și al APSR, s-au mai axat și pe impactul modificărilor legislative de până acum și pe norme ce se impun, pe lipsa de predictibilitate a domeniului și pe planul național de retenție a medicilor.

Problemele ce pun sănătatea românilor la încercare sunt nenumărate și cu rădăcini puternic înfipte în sistem, dar, cu voință politică traspartinică, au șanse să fie eradicate. Aceasta a fost una dintre concluziile dezbaterilor de la Mamaia, cu care au fost de accord atât privații din acest sector, cât și cei care au reprezentat vocea autorităților. Printre aceștia din urmă s-au numărat președintele și directorul general ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, respectiv Radu Țibichi, europarlamentarul Cristian Bușoi (fost șef al CNAS), președintele CoNAS, Vasile Cepoi, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Florin Buicu și secretarul Comisiei de Sănătate din Senat, Florin Bodog.

La conferință a fost prezent și viceconsulul general al Republicii Turcia în România, Ozgen Topcu, care le-a vorbit participanților despre ascensiunea serviciilor sanitare din țara sa, un model de succes, care a atras și mulți români în ultimii ani, care au preferat să se trateze în Turcia, decât în România sau în alte țări.

Și pentru că toți participanții au insistat pe siguranța pacientului, președintele CoNAS, Vasile Cepoi a vorbit despre evaluarea unităților sanitare, în vederea acreditării, despre importanţa şi beneficiile acestui proces pentru binele celor bolnavi.

“A fost o discuție cu cărțile pe masă, fără menajamente sau ascunzișuri, despre cum stau, de fapt, lucrurile în sănătate, ce se așteaptă privații să se întâmple în acest domeniu și ce soluții le-ar putea oferi autoritățile, care, la rândul lor, și-au spus părerea, prin intermediul reprezentanților de rang înalt, prezenți la evenimentul nostru, care a devenit deja unul de tradiție, fiind la a cincea ediție”, a declarat Cristian Hotoboc, președintele PALMED și APSR. “Am discutat, printre altele, despre relația CNAS cu furnizorii de servicii medicale, despre cum ar putea fi îmbunătățită Legeanr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, dar și despre rolul Parlamentului în dezvoltarea sistemului sanitar.Toate acestea pentru ca și pacienții noștri să fie tratați la standardele din alte țări și pentru ca medicii, dar și investitorii să fie tratați cu respect și să beneficieze de condițiile pe care le merită”, a mai declarat Hotoboc.

La rândul său, directorul executiv al PALMED, Eduard Dobre, și-a exprimat speranța că “principalii decidenți din sănătate vor ține cont de sugestiile celor prezenți și vor încerca să înlăture cât mai multe din hibele acestui sistem, pe care cei mai mulți români îl privesc cu teamă și neîncredere” .“Sănătatea românilor se află, de mulți ani, într-un impas, este timpul să acționăm cu toții și să-l urnim din prăpastie”, a arătat Dobre.

Trebuie sa fii autentificat ca sa lasi un comentariu

Back to Top