PALMED a organizat cea de-a IV-a editie a Conferintei Nationale de Management Medical Modern in Clinici si Spitale Private, în perioada 13-15 iunie, la Mamaia - Palmed Patronat

Tel: +40 31 4252 948

Strada Rucar 36A, Sector 1, Bucuresti, cod postal 012257, Romania

Clinicile și spitalele private contestă noul contract-cadru

Furnizorii de servicii medicale membri ai Patronatului PALMED au adoptat un memoriu, prin care li se atrage atenția autorităților că noul contract-cadru impune prevederi neconstituționale, abuzive, ce adâncesc discrepanța dintre spitalele publice și cele private, în privința acoperirii costurilor efective ale serviciilor medicale. Aceste prevederi vor genera, potrivit PALMED, neîncredere în stabilitatea cadrului legal în rândul investitorilor, interesați să-și dezvolte afaceri în România, și au un impact direct asupra calităţii serviciilor medicale și a pieţei locurilor de muncă. Memoriul va fi transmis Guvernului, Parlamentului, Ministerului Sănătății, CNAS și Consiliului Concurenței, iar reprezentanții PALMED au arătat că acesta s-ar putea transforma chiar într-o acțiune în Justiție.

Textul a fost supus dezbaterii și adoptat în cadrul evenimentului. “Impactul noilor măsuri legislative asupra furnizorilor de servicii medicale private” a fost tema acestei dezbateri, la care au participat și numeroși oficiali, printre care s-au numărat consilierul de stat Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătății, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Alin Țucmeanu, și vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Iulian Popescu. Aceștia au dat asigurări că vor ține cont de doleanțele celor din sistemul medical privat și vor încerca, în măsura posibilităților, să îmbunătățească situația.

În privința pachetului de bază de servicii medicale, adoptat în aprilie, anul trecut, concluzia generală a fost că acesta trebuie evaluat la sfârșitul lui 2014 și revizuit. Cei prezenți la dezbaterile de la Mamaia au mai susținut că este necesară o politică echitabilă față de personalul medical și sistemul de învățământ din acest domeniu, pentru a opri exodul personalului medical, un fenomen ce a luat amploare în ultimii ani.

Reprezentanții spitalelor și clinicilor private au pledat și pentru reorganizarea spitalelor publice și pentru folosirea capacității spitalelor private, astfel încât România să exporte servicii medicale, nu pacienți. Stabilirea costurilor efective ale serviciilor medicale (paraclinic, ambulatoriu de specialitate, spitalizare de zi și continuă), precum și o nouă clasificare a spitalelor, care să țină cont de calitatea serviciilor medicale, de dotare și adresabilitate, au fost alte doleanțe, exprimate de participanții la conferință. În plus, toți cei prezenți au concluzionat că este nevoie de o nouă lege în Sănătate.

Principalele idei din memoriul PALMED
1. impunerea unui plafon maxim pentru contravaloarea serviciilor hoteliere, furnizate de spitalele private, este abuzivă și vădit contrară cadrului legal actual
2. modificările legislative conduc la devaforizarea spitalelor private, au impact direct asupra calităţii serviciilor medicale, veniturilor la bugetul de stat (taxe şi impozite), asupra pieţei locurilor de muncă şi dezvoltării mediului privat din România
3. schimbările limitează investiţiile private străine şi locale, în întregul domeniu medical, generează neîncredere generală, din partea investitorilor, în stabilitatea cadrului legal din România pentru derularea de afaceri
5. prevederile sunt neconstituţionale, încălcând principiul economiei de piaţă (art. 135, din Constituție), și contravin tratatului de funcţionare a Uniunii Europene şi normele europene adiacente
6. măsurile legislative vor atrage o serie de litigii împotriva statului român/ autorităţilor publice, din partea investitorilor străini şi a pacienţilor.

Trebuie sa fii autentificat ca sa lasi un comentariu

Back to Top