logo palmed colored

Conferința Națională a Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private din România – PALMED, Ediția 2023

Conferința Națională a Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private din România – PALMED, Ediția 2023, a avut loc și în acest an la Mamaia (Constanța), și a reunit reprezentanți ai autorităților și ai entităților cheie din domeniu, parteneri de lucru ai PALMED, reprezentanți ai membrilor patronatului, precum și invitați din partea UEHP – Uniunea Europeană a Spitalelor Private. Este o oportunitate pentru a discuta cu privire la provocările și oportunitățile din domeniul serviciilor medicale atât la nivel național, cât și european.

Conferința oferă o platformă de dialog și schimb de experiență între profesioniști și promovează dezvoltarea sustenabilă a serviciilor medicale în România.

„Felicitări pentru angajamentul dumneavoastră (n.r. segmentul privat de servicii medicale) de a împărtăși cele mai bune practici din activitatea dumneavoastră, care contribuie semnificativ la îmbunătățirea continuă a calității asistenței medicale în folosul pacienților din România. Sectorul privat de servicii medicale din România joacă un rol important în promovarea prevenției și sănătății în rândul populației. Acest sector are capacitatea de a oferi servicii medicale preventive și de a educa pacienții în privința menținerii unei stări de sănătate optime.” a transmis, printr-un mesaj video, președintele CNAS, Conf. Dr. Adela Cojan.

Dr. Florian Bodog, membru în Comisia pentru Sănătate Publică din Senatul României a subliniat importanța colaborării dintre profesioniștii din sistemul sanitar, indiferent de forma de proprietate, întrucât obiectivul tuturor este binele pacientului și un răspuns optim la nevoile de sănătate ale populației.

Una dintre temele centrale ale Conferinței PALMED a fost calitatea și siguranța serviciilor medicale. Participanții au discutat despre standardele și protocoalele de calitate care ar trebui implementate, având în vedere importanța asigurării unei îngrijiri de înaltă calitate pentru pacienți. Prezent în cadrul conferinței, Valentin Ciocan, președintele Autorității Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, a salutat colaborarea pe care instituția pe care o reprezintă o are cu echipa PALMED, subliniind totodată necesitatea ca un număr mai mare de specialiști să răspundă apelurilor pe care ANMCS le lansează periodic pentru ocuparea posturilor de evaluatori.

De asemenea, au fost abordate subiecte precum accesul la medicamente și colaborarea cu UNIFARM, directorul instituției, Adrian Dobre, amintind faptul că, dacă în 2022 nu exista niciun furnizor de servicii medicale într-un raport contractual cu instituția pe care o conduce, în 2023, numărul acestora a depășit o mie.

O altă temă importantă a conferinței a fost digitalizarea serviciilor medicale și optimizarea cu ajutorul inovațiilor din domeniu. Participanții au explorat modalități prin care tehnologia poate îmbunătăți accesul la serviciile medicale, monitorizarea pacienților și gestionarea eficientă a datelor medicale. Au fost prezentate soluții inovatoare și exemple de bune practici în acest domeniu, evidențiind potențialul de creștere a calității și eficienței serviciilor medicale.

Salutăm prezența și colaborarea pe care o avem cu reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății – Biroul din România și cei ai Uniunii Europene a Spitalelor Private, Ilaria Giannico, secretar general al organizației, reamintind, în acest context, de selectare a României – prin PALMED – drept gazdă a celei de a treia ediții a premiilor de excelență oferite de UEHP, eveniment care va avea loc în luna mai 2024. Alături de noi a fost, pentru prima dată, președintele National Association of Private Hospitals Bulgaria, Krasimir Grudev.

Conferința Națională a Patronatelor Furnizorilor de Servicii Medicale Private din România – PALMED – a dovedit încă o dată importanța sectorului medical privat în oferirea unor servicii de calitate și a reprezentat încă un pas important în direcția dezvoltării și consolidării acestui segment în țara noastră.

Mulțumim membrilor și partenerilor pentru participare – AC Rad Medical, Ascend NetSolutions, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Besmax Medical, C.N. UNIFARM S.A., Clusterul RoHealth, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Electronic Security Systems, High-Tech Systems & Software, Libra Bank, Manuela Sîrbu, MediQua, National Association of Private Hospitals Bulgaria, Organizația Mondială a Sănătății, Papapostolou Healthcare Technologies, Senatul României, Siemens Healthineers, Spitalul Clinicco, UEHP – European Union of Private Hospitals.

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest

Lasă un răspuns