Conferința Națională a Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private din România – PALMED, Ediția 2023
Conferința Națională a Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private din România – PALMED, Ediția 2023, a avut loc și în acest an la Mamaia (Constanța), și a reunit reprezentanți ai autorităților și ai entităților cheie din domeniu, parteneri de lucru ai PALMED, reprezentanți ai membrilor patronatului, precum și invitați din partea UEHP – Uniunea Europeană […]
Conferinta Adunarii Generale PALMED: obiective si teme de interes
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED a organizat, între 27 și 29 ianuarie, la Predeal, Conferința Adunării Generale, un eveniment care a reunit membrii Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, parteneri și colaboratori.
Impactul economic al segmentului de sănătate privat din România
7 din 10 români care solicită un serviciu medical într-o unitate privată au nevoie de o consultație în regim ambulatoriu, în timp ce 20% dintre pacienți accesează servicii de imagistică medicală. Este una dintre concluziile studiului „Impactul economic al segmentului de sănătate privat din România”, realizat de EY România, la solicitarea Patronatului Furnizorilor de Servicii […]
10 motive sa participi la proiectului Competente digitale pentru angajati – suport pentru IMM-urile din sectorul sanatatii in asimilarea tehnologiilor si dezvoltarea serviciilor de telemedicina (TELEmed)
Obiectivul general al proiectului Competente digitale pentru angajati – suport pentru IMM-urile din sectorul sanatatii in asimilarea tehnologiilor si dezvoltarea serviciilor de telemedicina (TELEmed) contribuie la obiectivul specific al POCU si al apelului prin cresterea cu 305 a numarului de angajati din IMM-urile din sanatate care si-au imbunatatit nivelul de cunostinte si competente digitale pentru […]
Serviciile medicale din România, promovate la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED participă la târgul de Turism Internațional World Travel Market London, în parteneriat cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pentru a susține și promova turismul medical.
PALMED si Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, protocol pentru promovarea turismului medical
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED anunță semnarea unui protocol de colaborare cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pentru îmbunătățirea imaginii și creșterea notorietății României ca destinație pentru turismul medical prin promovarea brandului turistic național.
PALMED anunță demararea proiectului Competențe digitale pentru angajați – suport pentru IMM-urile din sectorul sănătății în asimilarea tehnologiilor și dezvoltarea serviciilor de telemedicină (TELEmed)
31.10.2022 Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, în calitate de solicitant, alături de Asociația PARTENER – GIDL și SC Stabris SRL, în calitate de parteneri, anunță demararea proiectului Competențe digitale pentru angajați – suport pentru IMM-urile din sectorul sănătății în asimilarea tehnologiilor și dezvoltarea serviciilor de telemedicină (TELEmed), ca parte din Programul Operațional […]
Avem nevoie de programe naționale dedicate sănătății orale
În contextul lansării în dezbatere publică a Hotărârii privind Aprobarea Programelor Naționale de Sănătate și al marcării Zilei Mondiale a Sănătății Oralepe 20 martie, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED atrage atenția asupra necesității introducerii unui program dedicat sănătății orale, mai exact prevenirea cariei dentare la copii, precum și realizarea unui recensământ al […]
Studiu: Analiza impactului economic și social al furnizorilor privați de servicii medicale din România
Furnizorii de servicii medicale private din România asigură accesul la servicii care au drept scop prevenirea bolilor şi reprezintă un motor al dezvoltării sistemului medical, acţiuni cu impact major asupra stării generale de sănătate a populaţiei. Sunt principalele concluzii ale primului studiu care vizează „Analiza impactului economic și social al furnizorilor privați de servicii medicale […]
Atragem atenția asupra riscului de limitare a accesului la servicii medicale
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED atrage atenția asupra riscului de limitare a accesului la servicii medicale prin prorogarea a două măsuri care ar fi trebuit să intre în vigoare în acest an: contribuţia personală pentru unele servicii medicale în regim de ambulatoriu clinic de specialitate şi ambulatoriu paraclinic de specialitate și posibilitatea […]